Atitudini * Polemici

Pentru a-şi păstra funcţia de director al fiţuicii „România literară”, fostul ţucălar al lui George Călinescu şi-a turnat fiica

A ieşit la lumină, după 30 de ani, scrisoarea lui George Ivaşcu către Nicolae Ceauşescu

Mult Stimate Tovarăşe

Secretar General,

Subsemnatul George Ivaşcu îndrăznesc de data aceasta să răpesc din atît de preţiosul Dumneavoastră timp într-o problemă de ordin personal deosebit de dureroasă. Este vorba de fiica mea, Voichiţa G. Ivaşcu, în vîrstă de 25 de ani, licenţiată în Engleză-Franceză, cu statut de „copil natural“, întrucît nu am fost căsătorit cu mama sa, Florica Georgescu Condurachi. Cu acest nume, aceasta, cu toate avertismentele mele pe lîngă organele de resort, a plecat acum trei ani în Franţa. Nu, însă, fără a-şi continua înrîurirea nefastă asupra fiicei mele, pe care izbutise deja s-o despartă de mine, oferindu-i locuinţa sa şi îndemnînd-o să-şi întrerupă studiile şi să plece de asemenea din ţară, la Paris. Urmărind, însă, lucrurile îndeaproape, în direct contact cu Serviciul de paşapoarte, la nivelurile corespunzătoare, eu am reuşit în aceşti trei ani nu numai să împiedic acordarea unui document de plecare, dar să şi conving pe fiica mea să-şi reia studiile la Facultate, pe care le-a şi absolvit în vara acestui an, trecîndu-şi (cu notă bună) examenul de Stat şi fiind repartizată în cîmpul muncii.

În această stare de spirit, deşi continua a locui despărţită de mine, am lăsat-o pe fiica mea la sfîrşitul lunii septembrie 1981, cînd eu am plecat în Elveţia, ca invitat la cea de-a 28-a sesiune a „Întîlnirilor internaţionale de la Geneva“, de acolo urmînd a merge, prin Franţa, la Madrid, în a treia decadă a lunii octombrie, la cel de-al IX-lea Colocviu al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari, fiind membru în Comitetul Executiv şi responsabil al Centrului român. Din nefericire, telefonînd din Paris la Bucureşti (în ziua de 16 octombrie), am aflat stupefiat de la sora mea că fiica mea a plecat din ţară pe neaşteptate, în ziua de 2 octombrie, ca „turistă pe mai multe luni“, şi că, fără a-şi comunica vreo adresă, a indicat doar un număr de telefon unde ar putea fi chemată. E ceea ce am şi făcut de îndată, numai că la întîlnirea – într-o cafenea - din cele relatate de fiica mea (atît cît am putut s-o fac să mă lămurească) am înţeles că i s-a eliberat un paşaport cu o viză turistică de 4 luni, datorită intervenţiei mamei sale, ajutată de noul ei soţ, al cărui frate e un avocat foarte influent, cu funcţia de consilier juridic pe lîngă preşedinţia Republicii Franceze, că i s-a trimis chiar un bilet de avion „Air France“ şi că, în aceste condiţii, s-a putut pregăti de plecare în doar cîteva zile, cu indicaţia expresă din partea celor care i-au oferit paşaportul ca să plece cît mai repede, oricum înainte de reîntoarcerea mea în ţară şi să nu spună nimănui, nici surorii mele, nimic pînă în momentul plecării la aeroport. În sfîrşit, că, găzduită la soţul mamei sale, la Paris, crede că va cere prelungirea vizei turistice, astfel ca să-şi păstreze paşaportul românesc etc. Am înţeles, desigur, că, manevrată de către cei interesaţi, în cap cu mamă-sa, intenţiile fiicei mele în ce priveşte reîntoarcerea în ţară nu erau deloc limpezi. În răstimpul de cînd m-am înapoiat în ţară (în ziua de 31 octombrie), investigaţiile mele nu m-au dus decît la un pronostic pesimist. Totodată, sînt constrîns să înţeleg că această plecare, instrumentată din afara ţării, s-a operat în pofida asigurărilor exprese ale serviciilor corespunzătoare că nu se va da curs nici unui fel de solicitări în ce priveşte plecarea fiicei mele din ţară şi că voi fi ţinut la curent, întrucît am avertizat necontenit asupra celor ce s-ar putea întîmpla.

Iată, Mult Stimate Tovarăşe Secretar General, un foarte trist adevăr, pe care consider de datoria mea a vi-l aduce la cunoştinţă: atît ca reflex al sentimentului de părinte frustrat în dreptul său de a-şi apăra de rătăcire copilul, cît şi ca reflex al totalei nedumeriri că tocmai organele de resort, ce mi-au făgăduit în mod repetat a-mi fi de ajutor în strădania mea, s-au putut lăsa induse în eroare – în împrejurările arătate mai sus - şi au înlesnit, totuşi, un asemenea fapt, pentru motive pe care, eu, cel puţin, nu mi le pot imagina decît în afara principiilor pentru care am fost şi rămîn ferm ataşat, militant cinstit şi devotat al Partidului încă din 1935, ca fiu credincios al Patriei.

Primiţi, vă rog, Mult Stimate Tovarăşe Secretar General, încredinţarea neclintitului meu devotament. Al Dumneavoastră,

George IvaŞcu

Noiembrie, 1981