Atitudini * Polemici

O ziaristă de mare viitor

Cînd eram elev la „Pajura“, aveam şi eu ambiţia să mă văd publicat în revista liceului, intitulată, atît de optimist, „Aripi“. Cîte o poezea, maxime latineşti sau scurte comentarii literare (ciupite de prin manualul de Română sau din biografia obligatorie) – toate contribuţiile mele erau aruncate la coş, una cîte una. Păi, cum să pătrunzi în paginile „Aripilor“, dacă jumătate din sumarul revistei era rezervat profesorilor noştri? Mai tîrziu, la Universitate, am participat de multe ori la şedinţele cenaclurilor literare, conduse de profesorii Nicolae Manolescu şi Ov. S. Crohmălniceanu. Dar atît, fiindcă întotdeauna mi-a fost frică nu cumva să mă fac de rîs, dînd citire vreunei producţii proprii, sau întinzîndu-mă la discuţiile care se purtau acolo, pe teme estetice şi filozofice. Pe atunci, postmodernismul făcea primii paşi la noi, şi alţii erau protagoniştii acelor întîlniri literare: Feţi-Frumoşi, în frunte cu regretaţii Mircea Nedelciu, Ioan Flora sau Gheorghe Crăciun. Cît despre visul de a apărea în revistele „Viaţa studenţească“ şi „Amfiteatru“, acesta era, vorba lui Cornelius Ryan, „un pod prea îndepărtatat“. Revenind în zilele noastre, la Liceul „Decebal“, din Bucureşti, de vreo 10-15 ani încoace, prin grija profesorilor şi a elevilor, în frunte cu fosta directoare Angela Bălan, se tipăreşte revista „Arcadia“, la care, vă închipuiţi, colaborez, şi eu, cu diferite materiale literare. Odată, s-a întîmplat ca elevul care se îngrijea de apariţia revistei să termine şcoala şi, uite-aşa, pînă s-a găsit alt redactor-şef, publicaţia a fost nevoită să-şi înceteze apariţia, o bucată de vreme. Dar, nu ne-am dat învinşi! Am apelat la prietenul nostru, domnul Vadim, care ne-a încurajat, făcînd loc, în revista „România Mare“, unui grupaj de poezii, semnate de cei mai talentaţi elevi ai noştri. Acum, copiii aceia sînt oameni în toată firea, poate studenţi, sau absolvenţi, şi păstrează încă pagina primitoarei reviste a domnului Vadim, în care au debutat oficial.

Multe au văzut ochii ăştia ai mei şi de toate drăciile din lume s-au mirat. Dar revistă studenţească, fie ea şi de circuit închis, cum este „Atelier jurnalistic“, publicaţia studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii „Spiru Haret“, zău că n-au mai văzut pînă acum. Poate că, în zilele noastre, în Era comunicărilor libere, toate universităţile au cîte o publicaţie. Dar eu, care sînt de modă veche, m-am mirat cînd, deunăzi, o prietenă mi-a dăruit un exemplar al revistei „Atelier Jurnalistic“ (nr. 3, din aprilie-mai 2011), spunîndu-mi: „Ia-o, că te interesează!“. Da, publicaţia în sine – numărînd 8 pagini de format tabloid, tipărită pe hîrtie de calitate, cu literă lizibilă, fotografii celor şi ilustraţii grafice – este o reuşită. Cît priveşte conţinutul, el are de toate, mai precis, citîndu-l pe Caragiale – care, pe cînd conducea „Revolta naţională“, visa să scoată de Crăciun un număr special, „literar, ştiinţific şi artistic“ –, arată ,,ca un cozonac cu stafide”. Adică, poţi găsi aici genurile cele mai diverse: un interviu, un reportaj, recenzii de cărţi nou-apărute, informaţii muzicale („The Scorpions“, în România), un jurnal de călătorie, tradiţii pascale în lume, curiozităţi... Pînă aici, e bine. Dar tot nu înţelegeam de ce amica mea a insistat: „Ia-o că te interesează!“. Am mai răsfoit o dată revista şi ce-am văzut? Pe pagina a doua, stînga jos, în caseta redacţională, apare ca redactor-şef Lidia Vadim Tudor, fiica marelui orator şi polemist Corneliu Vadim Tudor, demonstrînd, încă o dată, că aşchia nu sare departe de trunchi şi că revista „România Mare“ este asigurată pe viitor. În această calitate onorantă, domnişoara Lidia, studentă în anul II la Jurnalism, semnează 3 articole din diferite domenii. La fel şi ajutoarele ei, Corina Ghiga şi Andreea Botez, redactori-şefi adjuncţi, cu cîte 2 articole. Ceilalţi redactori, vreo 10-12 la număr, completează sumarul cu materiale la fel de interesante. Să nu uităm nici contribuţia prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu, care asigură bunul mers al revistei, alături de alţi universitari mai copţi sau mai tineri. De nicăieri nu reiese anul naşterii revistei, sau, cel puţin, n-am reuşit eu să-l aflu. Dar această situaţie nu mă împiedică să-i adresez urările mele de mai bine frumoasei domnişoare Lidia, pe care o ştiu de cînd era doar de-o şchioapă. Cîndva, în biroul său de la Casa Scînteii, unde funcţionează tipografia revistei „România Mare“, domnul Vadim avea un tablou color, în care apărea, alături de Lidioara, o gîgîlice de fată, de vreo 3 anişori, lîngă Pomul de Crăciun. Au trecut atîţia ani, şi iat-o pe acea copilă cu ciorăpei roşii de atunci, conducînd, acum, cu talent şi mînă sigură, propria revistă. Se spune că eşti jurnalist cu adevărat numai dacă ai creat sau ai condus pe drumul succesului cel puţin două publicaţii, dacă ai scris tot atîtea cărţi şi peste 1.000 de articole şi dacă ai avut vreo 4-5 procese de calomnie prin presă. Eu nu mă aflu în această situaţie onorantă, dar am publicat, în „România Mare“, „Politica“ şi „Tricolorul“, peste 800 de articole, şi la atîta lucru tot mă pricep: salut - în persoana Lidiei Vadim Tudor - apariţia unui gazetar de mare viitor!

Paul Suditu