Atitudini * Polemici
Necesitate de extremă urgenţă: Interzicerea oricărei manifestări revizioniste pe teritoriul României (6)
Demisia lui Peter Enckstein Kovacs, membru marcant al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), din funcţia de consilier al aşa-zisului preşedinte al României, Traian Băsescu, nu mă convinge că între el şi organizaţia ilegală din care face parte ar urma să se producă o ruptură şi că, numaidecît, se va alătura românilor care se opun ferm deschiderii minelor pentru extragerea aurului românesc de către străini. De asemenea, nu mă grăbesc să iau în serios afirmaţia sa dintr-un interviu acordat ziarului „Adevărul“: „Cei care vor autonomie pe criterii etnice, greşesc“. Îndoielile mele pleacă de la faptul că, mai departe, intervievatul declară: „Să ai autonomie teritorială nu înseamnă să ai hotare (graniţe - n. m.). Asta zic «sperietorile» că vor vedea la Miercurea-Ciuc“. Dar noi cunoaştem foarte bine firea revizioniştilor unguri. După obţinerea, prin absurd, a unei autonomii „fără frontiere“, imediat, prima grijă a iredentiştilor unguri va fi trasarea hotarelor (graniţelor) între teritorii româneşti. Deci, să fim cu ochii pe fostul consilier, pentru a vedea ce strategie aplică pentru a-şi duce la îndeplinire planurile. Un lucru, însă, care rămîne ca o realitate ce se impune categoric, este stoparea goanei oarbe a revizioniştilor şovini maghiari după obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Lucrurile, însă, se agravează, căci pretenţiile revizioniştilor se extind şi asupra altor teritorii şi centre vitale pentru consolidarea fruntariilor vestice ale României. Nu în zadar clama Marko Bela ca toţi copiii din Transilvania să înveţe limba maghiară. Iar pentru a obţine ceea ce doresc de la actualii parteneri de coaliţie - PDL -, liderii revizionişti, fiind şi membri ai Guvernului, folosesc, zi de zi, şantajul. Pentru ca iredentiştii unguri să renunţe la Partium - denumire pe care am explicat-o în episodul precedent -, şeful Statului le-a propus un judeţ format din Harghita şi Covasna, trădînd Interesul Naţional. Aceştia, însă, au refuzat categoric. Ei vor totul. Adică, musai, pe lîngă Harghita şi Covasna, li se cuvine - spun ei - şi teritoriul vestic al ţării, care cuprinde, cum am mai arătat, şi zona Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Această tîrguială pentru pămîntul străvechi al românilor transilvăneni a avut loc la Palatul Cotroceni, într-un fel de negocieri, în data de 30 august a.c. Aici, grupul maghiarilor din Camera Deputaţilor, condus de Mate Andras Levente, subliniază faptul că UDMR nu renunţă la nimic din pretenţiile sale. Levente afirmă: „Pentru noi, Ţinutul Secuiesc înseamnă şi judeţul Mureş, dar fără Braşov, cum am auzit că a mai existat o propunere, iar Regiunea de Vest, formată din Bihor - Sălaj - Satu Mare, este la fel de importantă pentru noi“. Eventual, şovinii unguri pot accepta şi un compromis, cu condiţia să primească, în schimb, altceva. Acelaşi reprezentant udemerist declară: „Nu e vorba de Legea Minorităţilor, la care avem pretenţii concrete, la care oricum nu vom renunţa, ci am putea solicita modificări la mai multe legi, dar, deocamdată, nu am discutat ceva concret în acest sens“. Cititorul român, dacă analizează atent acest ultim citat, poate observa că aceşti revizionişti unguri au un tupeu foarte rar întîlnit: se comportă şi vorbesc încît poţi crede că, de fapt, ei guvernează România şi nu Traian Băsescu cu ai lui. Tupeul ieşit din comun al ungurilor a provocat, în sfîrşit, izbucniri de respingere a pretenţiilor revizioniste, atît din partea PSD, cît şi din partea PNL. Deşi această respingere a politicii iredentist-şovine o fac extrem de tîrziu, mult în urma demascărilor făcute, fără întrerupere, de către dr. Corneliu Vădim Tudor şi PRM, totuşi, socotim, conform cunoscutei zicale, că „este mai bine mai tîrziu decît niciodată“. Partidele din Opoziţie consideră atitudinea preşedintelui Traian Băsescu o ploconire în faţa pretenţiilor revizioniste ale ungurilor, egală cu o nouă cedare în faţa şantajului udemerist, un nou act de trădare a Interesului Naţional. Astfel, Mircea Jorj, preşedintele PSD din Cluj-Napoca, declară: „Parcă tot mai mult ne afundăm într-o poveste care poate deveni periculoasă. Propunerea preşedintelui este o dovadă crasă de iresponsabilitate politică dusă la extrem. Pentru a-şi păstra partidul la Putere, Băsescu e dispus să sacrifice Interesul Naţional şi, aşa cum îi place, continuă să pună cap în cap cetăţenii, în cazul de faţă grupuri etnice. Ar trebui să se oprească, pentru că lucrurile pot degenera şi, la sfirşitul mandatului, va trebui să răspundă“. La rîndul său, viceliderul Grupului PNL din Camera Deputaţilor, Horea Uioreanu, afirmă: „Noi sîntem împotriva oricărei reorganizări teritoriale pe criterii etnice. Singurele criterii acceptabile sînt cele economice, administrative, care să ducă la regiuni echilibrate ca populaţie şi potenţial. Cum am spune, avem de-a face cu o veritabilă haiducie: UDMR cere, iar PDL şi Băsescu, în genunchi, trădează mereu Poporul Român“.
Problema este, însă, puţin cam complicată, fiindcă, odată cu poziţia de condamnare a politicii revizioniste practicate de liderii UDMR, Uniunea Social Liberală (USL), formată din PSD, PNL şi PC, organizează întîlniri secrete cu liderul acestei organizaţii ilegale, Kelemen Hunor, în scopul constituirii unei noi coaliţii, care să înlăture de la Putere PDL-ul, în frunte cu iresponsabilul Traian Băsescu. Legat de aceste întîlniri secrete între USL şi UDMR, românii, iubitori de ţară şi popor, se pot întreba: Ce le propun ungurilor Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru ca aceştia să părăsească actuala Putere şi să se formeze o nouă coliţie în vederea înlăturării PDL de la guvernare? Soluţia necesară, ca primă măsură, din partea autorităţilor Statului Român, este desfiinţarea grabnică a UDMR, organizaţie ilegală şi periculoasă, prezentă pe eşichierul politic românesc.
Sfîrşit
Radu Pădurariu





