Atitudini * Polemici

În memoria marelui scriitor Fănuş Neagu

Încetul cu încetul, dispar marii scriitori români, dintr-o literatură contemporană căreia puţini autori au reuşit să-i dea nobleţe, prin eleganţa exprimărilor, prin măiestria utilizării cuvîntului, în construcţii inedite şi suprinzătoare. Unul dintre ei a fost Fănuş Neagu. Un scriitor cu har, care a zidit prin cuvinte fiecare cadru al vieţii, redescoperind trăiri uitate de sufletul oamenilor, readucînd la viaţă întîmplări care, prin sunete şi imagini, şi-au lăsat amprenta asupra devenirii lor. Fie că relata despre om, despre sport, despre mediile pe care le frecventa, Fănuş Neagu şi-a impus, triumfător, scrisul lui aparte, învingînd orice încercare menită să-l înfrîngă, pentru a reda cu minuţiozitate această lume imposibilă. O lume rămasă captivă între dezorientare şi un nesfîrşit eşec. Nu s-a amestecat deloc cu ea. A studiat-o şi i-a descris drama, în formulări duse pînă în adîncul cunoaşterii, înfruntînd trecători în ale scrisului, ce urmăreau să-l alunge din literatură cu un singur gest. Nu putea tocmai acest mare scriitor să ignore lacrima sau disperarea semenilor lui, sau să nu vorbească despre locurile în care nedreptăţile lovesc nemilos vieţile oamenilor. A văzut şi, apoi, a exprimat, prin descrieri amănunţite, durerea fiinţelor răpuse de propriile orizonturi, dar şi ,,fericirea” semenilor înălţaţi de propriile greşeli. Într-o luptă continuă, cu un consum nelimitat de dăruire, a dorit să remodeleze fiinţa umană, să-i adauge fapte sfinţitoare, pentru a o ajuta să descopere calităţi încă necunoscute. S-a consacrat scrisului, acceptînd jertfa răstignirii prin cuvinte, oblojind rana unei lumi care nu şi-a înţeles îndeajuns clipele suferinţei. Istorisea, în cărţile sale, aventura vieţii şi rostul ei, recompunînd, pe foile albe, fiecare simţire ce a vibrat la prăbuşirea îngerilor, la rostirea rugăciunilor, la descoperirea misterelor şi a frumuseţilor inepuizabile ale acestei lumi. Umorul îi era nemăsurat, Fănuş Neagu transpunînd, cu dibăcie, întîmplarea, într-un haz integrat perfect în realitate. Prin pana sa iscusită, cufundată într-o poftă inegalabilă de rîs, povestea cunoştea o a doua trăire, cu mult mai savuroasă. Fiinţă comunicativă şi plină de bunătate, el a dat, în felul său, viaţă altor creatori, a încurajat talentele, îndemnîndu-le să nu renunţe la şansa de a-şi împlini rostul, oricîte necunoscute le-ar sta în cale. Nu pretindea celui care i se adresa să fie un geniu, chema oamenii lîngă el, îi incita să vorbească despre întîmplările pe care le-au trăit, pentru a le povesti, apoi, în cărţile sale. Viaţa a trecut fără de greşeală prin cuvintele lui Fănuş Neagu, omul care a pus început multor idealuri umane, care se pare că au aşteptat, cuminţi, să fie dezvăluite doar de mîna acestui scriitor.

Îi mulţumim, aşadar, marelui om de litere Fănuş Neagu, pentru faptul că a reuşit să aducă, prin cuvintele sale, certitudinea Culturii în viaţa noastră.

Irina-Ioana HruŞcă