Atitudini * Polemici

Luptele armatei geto-dace pentru apărarea ţării şi stăpînirea liniei Dunării (7)

Personalitate înzestrată cu însuşiri militare de excepţie, Decebal avea să se prezinte la înălţimea împrejurărilor istorice, întinzîndu-le romanilor o cursă care s-a dovedit pe deplin eficientă. Desfăşurîndu-şi forţele, în principal infanteria, pe laturile defileului de la Turnu Roşu, conducătorul de oşti dac a organizat o ambuscadă de proporţii, lăsînd invadatorii să pătrundă cît mai adînc în interiorul acestuia, pentru a-i obliga să angajeze bătălia în condiţii total nefavorabile. În momentul în care legiunile şi cohortele mărşăluiau prin acel loc strîmt şi admirau pitoreasca privelişte, dacii au executat, prin surprindere, un atac concentric. Ca urmare, în anul 87, dacii „au bătut înfricoşător armata romană“, lăsînd „să înainteze într-o ţară necunoscută, aşteptînd ca dînsul (Fuscus, n.n.) întîiul să-l lovească. Fuscus dă bătălia. Armata sa frumoasă este făcută bucăţi; el însuşi plăteşte cu capul pasul său îndrăzneţ“ (Grigore Tocilescu, Manual de Istoria românilor, Bucureşti, 1899, p. 13). Forţele romane au suferit o înfrîngere decisivă, mare parte din armata lui Fuscus a fost prinsă – rezultatul cel mai folositor al bătăliei pentru Decebal – şi mai multe însemne militare cad în mîinile dacilor, între care şi steagul Legiunii a V-a Alaudae. Steagurile, maşinile de război, armele capturate au fost duse într-o Cetate din munţii Orăştiei. Al doilea general roman după Caius Sabinus pierea străpuns de o săgeată, suliţă ori spadă dacică. Victoria de la Turnu Roşu a fost consolidată printr-o viguroasă urmărire a trupelor romane în retragere şi pătrunderea pe o adîncime apreciabilă a unei grupări de forţă la sud de Dunăre.

Primul război daco-roman, desfăşurat atît la sud, cît şi la nord de Dunăre, s-a încheiat cu o răsunătoare victorie a dacilor, cu un adevărat dezastru pentru armatele romane, scoţîndu-se în evidenţă faptul că Decebal era un demn continuator al operei tatălui său. Înzestrat cu însuşiri excepţionale, posedînd mari calităţi politice, militare şi diplomatice, el era capabil să înfrunte cu luciditate şi bărbăţie pericolele externe ce planau asupra ţării sale. Decebal însuşi a dovedit că stăpînea la perfecţiune arta de a învinge un inamic numeros şi bine înzestrat, experimentat în războaie.

La lumina mărturiilor vremii, la care am apelat, putem spune că această campanie din anii 85-86 constituie o strălucită victorie a poporului dac în confruntarea cu Imperiul Roman. Marea izbîndă împotriva romanilor era întruchiparea eroismului legendar, vitejia fără seamăn a luptătorilor daci, a voinţei lor nestrămutate de a-şi apăra glia. Victoria obţinută de Decebal i-a sporit prestigiul, autoritatea şi faima atît în ţară, cît şi în afara ei. În acelaşi timp, victoria de răsunet, repurtată de daci asupra romanilor, a evidenţiat, în mod concludent, încă din acele vremuri de grea cumpănă pentru ţară, că orice agresor poate fi învins şi alungat de pe glia străbună, dacă întregul popor se ridică la luptă, dacă toate forţele sale acţionează unit şi hotărît să lupte pînă la izbîndă.

Sfîrşit

Colonel (r) dr. Vintilă Barbu