Atitudini * Polemici

Lacrimi la cafeaua de dimineaţă

Lui Fănuş Neagu, întru nemurire

Privesc prelung la micul ecran. Urmăresc ştirea transmisă şi-mi simt ochii împînzindu-se de lacrimi... Nu ştiu ce să zic. Sînt singur peste toată casa, undeva, într-un sat de pe meleaguri giurgiuvene, cu ţărani cumplit de săraci, bolnavi şi-nfometaţi. Departe... Tot mai departe de satul copilăriei mele, din Urecheştii-Bacăului, care, în vremea adolescenţei, m-a alungat, cu o traistă de vinilin atîrnată de gît şi cu o pereche de tîrlici în picioare, spre marea lume a Bucureştilor... Da, sînt singur. Dar, la vestea că a încetat din viaţă scriitorul, academicianul FĂNUŞ NEAGU, pentru moment, nu reuşesc să-mi găsesc cuvintele. Respiraţia mi se taie! Doamne, ce veste! O fi doar o glumă de prost gust, îmi zic în sinea mea, gîndindu-mă că, în goana după senzaţional şi bani, cu orice preţ, televiziunile şi presa, în general, sînt în stare de orice. Mă consolez, pentru moment, cu gîndul că nu este adevărat, butonînd, tot butonînd telecomanda... Aceeaşi tristă veste...

O iau din loc în pas domol, cu privirile întunecate, măcinat de gîndurile ivite din adîncurile minţii şi de simţăminte născute din străfundurile sufletului: De ce, Doamne? De ce?... Cireşii erau, şi ei, parcă, în consonanţă cu zbuciumul meu. Dogoarea fructelor abia dacă mai pîlpîia, prin desişul frunzelor, amuţite, brusc, de întrebarea mea. Păsările, nici ele nu se mai zăreau, de parcă le-ar fi înghiţit pămîntul, ori văzduhul... Sînt singur cu gîndul meu, într-o perpetuă frămîntare... Sînt singur, pentru că vestea morţii îndrăgitului scriitor căzuse ca un trăznet!... Da, Fănuş Neagu a plecat la îngerul care a strigat... Da, Îngerul a strigat, iar el, obosit de nemernicia acestei lumi, i-a urmat calea, îndemnul... A plecat nu să se odihnească, ci să ne privească dintre stele, cu aceeaşi bunătate a lui, de prieten, de mare patriot, de mare român, lăsînd naţiunii sale zestre - cărţile lui. Mulţumit că, prin scrisul său, a creat un orizont fabulos de metafore, care va rămîne un reper pentru toţi cei ce vor încerca să scrie o astfel de literatură. Dar nouă?... Nouă, celor care l-am citit şi i-am urmărit îndeaproape toate apariţiile editoriale, ce ne rămîne? ... Un gol imens, pentru multă vreme de-acum încolo, sorbind, în tristeţe, lacrimi, la cafeaua de dimineaţă.

Ion MACHIDON

Preşedintele cenaclului „Amurg sentimerntal“