Atitudini * Polemici

La 3 secole de la bătălia ruso-moldo-otomană, din vara anului 1711 Dimitrie Cantemir, descris de un istoric german (1)

Printre străinii care au închinat pagini întregi învăţatului domn Dimitrie Cantemir, se numără şi istoricul german Andreas Wolf. În lucrarea sa, ,,Beiträge zu einer Statistisch-historischen Beschreibung des Fürstenhums Moldau” (Contribuţii la o descriere statistică şi istorică a Principatului Moldovei), apărută în 2 volume, în anul 1805, la Sibiu, îl găsim pomenit şi pe eruditul voevod al Moldovei. Acum, cînd se împlinesc 300 de ani de la luptele purtate la Stănileşti, pe Prut, publicarea textului, in extenso, împlineşte un gol. Să-l cităm pe Wolf: ,,Dimitrie al II-lea Cantemir, domn al Moldovei – 1710 (în realitate, 1710-1711 – nota autorului). După dorinţa sa, a fost orînduit, însă, domn al Valahiei (Ţării Româneşti – nota autorului) şi primise, fiind încă la Constantinopol, poruncă de la marele Sultan să pună mîna, prefăcîndu-se prieten, sau folosind alte mijloace iscusite, pe voevodul valah Brâncoveanu şi să-l aducă, viu sau mort, la Constantinopol; şi numai după aceea să intre în stăpînirea Valahiei, iar în locul său, ca domn în Moldova, să lase un om potrivit. ªi fiind socotit, pentru această misiune, drept omul cel mai de încredere, nu i s-a luat, de către Înalta Poartă, obişnuitul dar al voevozilor (Peschkesch), ci i s-au mai dăruit 20 de pungi de piaştri pentru acoperirea cheltuielilor de drum şi un caftan (ehilät) cu samur, dar de preţ şi demn de un om de însemnătatea lui. Dar, de abia sosit la Iaşi, că a şi venit poruncă de la Sultan să trimită peşcheşul, să strîngă merinde pentru oastea turcească, să dreagă podurile şi să orînduiască tabere, pentru iarnă, oştilor suedeze şi căzăceşti, iar în ziua de Sf. Gheorghe (Chissrelles) să fie cu armata sa în Bender. Nimic n-ar fi putut să mînie mai grozav pe voevodul Cantemir, decît această purtare şi preţul scump, cu care trebuia să-i răsplătească pe aceia care îi făcuseră daruri. De aceea, hotărî să ceară mai bine sprijinul Rusiei, decît să mai rabde jugul turcesc.

Tocmai în vremea aceea, împăratul Petru cel Mare îl trimise pe doctorul grec Polikala la voevodul Cantemir, spre a-i face propuneri cît mai strălucite, pe care el le primi cu mare bucurie, şi a căror întărire ajunse în mîinile împăratului în ziua de 24 aprilie 1711 (Tratatul de la Luck, 13 aprilie – nota autorului). Apoi, principele Cantemir dădu sfat ca oştile ruseşti să grăbească sosirea, mai înainte ca podul peste Dunăre să fie sfîrşit, grăbind marşul împotriva otomanilor. Acest sfat nu s-a putut urma şi de abia în luna iulie sosi generalul rus Boris Petrovici Serementov din Polonia în Moldova, unindu-se, lîngă Prut, la «Tschtschoare», cu mica armată moldovenească, de unde, împreună, au pornit către Iaşi, spre a primi închinarea boierilor, a feţelor bisericeşi şi a norodului. Cantemir, cu toată bunăvoinţa, nu putea să strîngă merindele trebuincioase oastei ruseşti, mai cu seamă din pricina pustiirii făcute de lăcuste, în Moldova; iar voevodul valah Brâncoveanu se prefăcea a trimite tot ce era mai bun ruşilor, dar, în ascuns, ţinea tot cu turcii. Serementov trimise, deci, pe generalul Renne la Brăila, (pe) care o cuceri, dar nu mai află acolo merinde, magaziile fiind toate goale. Cu mare dibăcie şi în straşnic pericol, se retrase spre grosul trupelor ruseşti. Între timp, armata turcească înainta. Un număr de 220.000 de oameni a trecut, în ziua de 19 iunie, peste Dunăre, iar ruşii n-aveau decît vreo 40.000, pe care trebuiau să-i trimită întru întîmpinarea acestui groaznic puhoi omenesc. Cîteva ciocniri au avut loc la «Faltschi», pe malul Prutului, unde turcii au pierdut un număr însemnat de oameni; totuşi, o bătălie mare nu s-a dat. Moldovenii au rămas credincioşi voevodului lor, uitînd jurămîntul făcut, în Iaşi, împăratului rusesc. Fără a fi siliţi şi din dorinţa lor, ei trecură de partea turcilor, împiedicînd venirea merindelor către ruşi şi predarea lor în mîinile necredincioşilor”.

(va urma)

Colonel (r) CRISTACHE GHEORGHE

Doctor în Istorie