Atitudini * Polemici

Gest inimaginabil, de mare tristeţe: S-a furat plăcuţa cu numele eroilor (2)

Nu este, desigur, momentul şi nici locul pentru a face o analiză cuprinzătoare şi profundă asupra celor ce se întîmplă în România, de mai bine de 2 decenii încoace, astfel încît să aflăm răspunsul la această întrebare. Cert este, însă, faptul că principala vinovată de starea dezastruoasă a ţării este însăşi clasa politică, mai precis toţi aceia care, prin încălcarea legilor, prin minciună şi manipulare a oamenilor, au reuşit să pună mîna pe Putere, călăuziţi doar de interese personale şi de grup. Aceşti oameni fără scrupule, odată ajunşi la conducere, au încurajat hoţia, corupţia, injustiţia, nepotismul şi o mulţime de alte racile, pe care le întîlnim, astăzi, la tot pasul, în societatea românească.

În toamna anului trecut, într-un interviu acordat presei, academicianul Florin Constantiniu, cunoscut istoric de renume european, referindu-se la situaţia social-politică din ţara noastră, declara: ,,Clasa politică post-decembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă şi cea mai arogantă din istoria României”. În mod sigur, cei ce fac parte din generaţiile mai vechi, care cunosc ceva istorie şi care au fost crescuţi în spiritul onoarei, demnităţii şi al dragostei de Ţară şi Neam, înţeleg perfect cele afirmate de reputatul istoric. Aceşti oameni, formaţi, încă de pe băncile şcolilor, într-un climat de muncă, cinste şi credinţă în Dumnezeu, altfel întîmpină sărbătorile noastre naţionale, precum Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor care s-au jertfit pentru apărarea Patriei.

În timp ce, pentru unii, furtul plăcuţei de bronz de pe Monumentul Eroilor, ridicat în faţa Bisericii din Fundeni, nu constituie o surpriză, pe motiv că ,,asta-i lumea în care trăim”, pe oamenii cu judecata sănătoasă, ataşaţi de vechile noastre tradiţii laice şi creştineşti, gestul unor derbedei certaţi cu legea îi întristează şi-i revoltă. Să sperăm că autorităţile locale îşi vor face datoria şi vor lua măsurile ce se impun, pentru ca, nici la Fundeni, nici în alt loc din ţară, să nu mai aibă loc asemenea acte de vandalism, care provoacă indignarea populaţiei.

... Anul acesta, la Biserica din Fundeni, momentul festiv, închinat ostaşilor căzuţi în luptele pentru reîntregirea ţării, nu s-a mai desfăşurat în acea atmosferă de altădată, încărcată de istorie şi patriotism, de recunoştinţă şi angajare plenară pentru făurirea unei vieţi mai bune. Păcat că noile generaţii au pierdut din entuziasmul care, în asemenea momente, îi însufleţea pe părinţii, bunicii şi străbunicii lor. Prin anii ‘40 ai secolului trecut, după oficierea slujbei religioase, în faţa Monumentului închinat eroilor, se depuneau o mulţime de coroane şi jerbe de flori, înnobilate cu Tricolorul Românesc. Corul de şcolari oferea asistenţei un program de cîntece patriotice, pe care, în mod sigur, le fredonau toţi cei prezenţi. Erau cîntece care se transmiteau din generaţie în generaţie şi, astfel, ele nu puteau fi niciodată uitate. Doamnele învăţătoare şi domnii învăţători, toate cadrele didactice care au predat la Şcoala din Fundeni nu lipseau niciodată de la asemenea evenimente. Se rosteau cuvinte de recunoştinţă pentru Eroii Neamului şi îndemnuri, adresate noilor generaţii, să le urmeze exemplul. Toţi copiii şi mulţi dintre participanţi fluturau steguleţe cu Tricolorul Românesc, transformînd acea manifestare într-un veritabil moment de aducere aminte a eroismului neamului nostru. Mai ales că, la acel eveniment sărbătoresc, avea loc şi o defilare a unui pluton de militari, echipaţi în uniformă de paradă. În fruntea lui se afla, întotdeauna, un tînăr ofiţer, care prezenta onorul, la trecerea prin faţa Monumentului şi a asistenţei. Cu gîndul la cei dispăruţi, la cei mutilaţi sau la eroii căzuţi la datorie, multe dintre femei vărsau lacrimi de durere şi de recunoştinţă, mîngîindu-şi pe creştet fiii, sau nepoţii care le însoţeau. Totul se încheia cu momentul aşteptat cu nerăbdare de toţi copiii. Se intona, încă o dată, ,,Veşnica lor pomenire”, încheiată cu un solemn ,,Dumnezeu să-i ierte”, după care se împărţeau bunătăţi culinare: ouă roşii, cozonac, colivă, cornuri şi alte asemenea delicatese, preparate de gospodine, special în acest scop. Uneori, ce-i drept, erau şi momente de îmbulzeală, din pricina copiilor nerăbdători, însă militarii erau invitaţi să ia loc la o masă anume întinsă pentru ei, şi unde, la loc de cinste, se afla preasfinţia sa, preotul.

În 2011, cum am spus-o deja, lucrurile nu s-au mai petrecut ca în anii copilăriei mele. Exceptînd serviciul divin, care a fost oficiat exemplar de preotul Daniel Oancă, asistat de Gheorghe Cazacu, restul manifestării a fost departe de ceea ce ne aşteptam. Este adevărat, anul acesta, data corespunzătoare celor două sărbători a coincis cu o zi lucrătoare; însă, chiar şi în aceste condiţii, să constaţi că printre cei prezenţi sînt doar vreo 5-6 bărbaţi, parcă-i prea de tot, de neînţeles. La monument a fost depusă doar o singură coroană de flori (din partea Primăriei Dobroieşti) alături de cîţiva bujori. Au lipsit grupurile de şcolari, nu s-au cîntat cîntece patriotice, nu s-au recitat poezii. Nu au fost prezenţi profesori, şi nici învăţători. Nici o oficialitate, nici un reprezentant al principalelor instituţii ale Statului. Şi, ca urmare, nu s-au rostit nici un fel de alocuţiuni, care să amintească semnificaţia şi însemnătatea unor asemenea momente. Este trist că aceste sărbători nu mai constituie, în primul rînd, pentru învăţători, profesori, educatori de la toate nivelurile, prilejuri de a evoca, în beneficiul noilor generaţii, evenimente importante din Istoria Patriei, de a le vorbi despre marile noastre personalităţi politice, culturale şi militare, care au luptat şi s-au jertfit, fiecare la timpul şi în felul lui, pentru a apăra integritatea şi demnitatea ţării noastre. Deşi nu ar fi chiar atît de greu să reluăm vechile tradiţii. Şi totuşi... Ce putem face? Iată, este încă un motiv să reflectăm la toate cîte se întîmplă în jurul nostru, astfel ca, în cunoştinţă de cauză, să decidem un viitor mai demn pentru Poporul Român.

Sfîrşit

Vasile Ion Dumitru

P.S.: N-am înţeles şi nici n-am avut pe cine să întreb: de ce, la Monumentul Eroilor, din faţa Bisericii ,,Sfîntul Eftimie”, alături de Tricolorul nostru, a fost arborat şi drapelul Uniunii Europene? Personal, cred că e vorba de o neînţelegere a lucrurilor...