Atitudini * Polemici

Epopeea lui Mircea cel Bătrîn (8)

Existenţa unui atare legămînt cu voievodul Mircea este explicit menţionată de cronicarul Indris Bitlisi, care preciza că e vorba de un „pact de protecţie“ (zimmet). Şi cronicarul byzantin  Chalcocondil avea ştiinţă despre un asemenea tratat, aşa cum rezultă din însemnările sale: „Domnul Daciei, trimiţînd soli la Mehmed I, a încheiat un Tratat de Pace, cu condiţia plăţii unui tribut“. Această soluţie politică aducea Ţării Româneşti  un statut internaţional realist şi de durată, cel mai favorabil cu putinţă, pentru circumstanţele de la acel moment, dar şi pentru viitor. El garanta păstrarea ţării, în integralitatea ei, cu toate instituţiile, pămînturile, armata, credinţa, limba şi legile ei, în timp ce statele balcanice şi, apoi, Ungaria au căzut, pe rînd, pradă puterii otomane, fiind transformate în paşalîcuri. Soluţia „răscumpărării păcii“ printr-o „convenţie durabilă“ cu Poarta a constituit, în opinia lui N. Iorga, una din acele „iniţiative româneşti de istorie universală“, care pun în lumină dimensiunile europene ale personalităţii domnului Ţării Româneşti. Or, dăinuirea statului, pacea şi liniştea locuitorilor săi, plasaţi, astfel, la adăpost de atacurile otomane şi de cele ale altor agresori, constituiseră, vreme de 32 de ani neîntrerupţi, obiectivul suprem al politicii marelui domnitor.

Subliniem faptul că, pe plan intern, Mircea a încurajat dezvoltarea producţiei şi a comerţului: a bătut monede de argint, care au avut o largă circulaţie, a acordat privilegii comerciale negustorilor din Polonia şi Lituania şi le-a înnoit pe cele acordate de predecesorii săi braşovenilor, stabilind taxele vamale, mijloc important de creştere a veniturilor statului. Înflorirea economică pe care o cunoştea Ţara Românească i-a oferit lui Mircea cel Mare mijloacele materiale necesare promovării culturii şi creşterii puterii militare a statului. În acest sens, a luat măsuri de întărire a cetăţilor de la Dunăre, a reorganizat instituţiile, căutînd să consolideze puterea centrală. În mod deosebit, s-a ocupat de instituţiile care priveau apărarea ţării, precum „Bănia Severinului“ şi oastea. El a creat un dregător special, purtînd numele de ban, care îndeplinea, în părţile Severinului şi, probabil, pe întreg teritoriul Olteniei, atribuţiile domniei, în materie de organizare militară a acestui ţinut, expus, prin aşezarea sa, incursiunilor armate ale Înaltei Porţi.

Conştient de iminenţa primejdiei otomane, Mircea a organizat ,,oastea cea mare”, formată din ţărani liberi, dar şi din iobagi, la care a adăugat mai multe contingente de mercenari, atraşi în Ţara Românească de renumele conducătorului ei. Forţa de care dispunea i-a permis domnitorului român să îndeplinească şi rolul de protector al celorlalte provincii româneşti: Moldova şi Transilvania. Amintim că, în anul 1400, el a intervenit în luptele feudale purtate pe teritoriul Moldovei şi a influenţat decisiv instalarea pe tron a lui Alexandru cel Bun. Într-o perioadă în care tulburările politice interne îl împiedicau pe regele Sigismund să exercite o putere efectivă în teritoriile de la marginea Regatului Maghiar, ţinuturile aflate în vecinătatea Ţării Româneşti au fost supuse autorităţii lui Mircea. El a reuşit, apoi, să elibereze o parte din ţinuturile care rămăseseră sub stăpînirea otomană, în cursul luptelor purtate în anii 1393-1396. În 1404, Mircea cel Mare a revenit în Dobrogea şi Silistra, extinzîndu-şi dominaţia pînă la Gurile Dunării, ,,către părţile tătăreşti”, unde a ocupat Chilia, cetate aflată, atunci, sub stăpînirea genovezilor. Într-un document datînd din perioada 1404-1406, prin care dispunea atribuirea către Mînăstirea Cozia a mai multor stăpîniri de la Dunăre, Mircea îşi înscria următoarea titulatură şi graniţele de sub stăpînirea sa: ,,Io Mircea mare voievod şi domn... peste toată Ţara Ungrovlahiei şi al părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti, şi herţeg al Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi pe amîndouă părţile, pe toată Podunavia încă şi pînă la Marea cea Mare şi stăpînitor al Cetăţii Dîrstorului”.

(va urma)

Colonel (r) dr. Vintilă Barbu