Atitudini * Polemici

Cine şi cum l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza (4)

Motto: „Foaie verde mărgărit/ Doamne, cobori pe pămînt/ Să vezi Cuza ce-a făcut!/ Că ne-a dat pămînt la toţi/ Să nu mai fim slugi la hoţi;/ Şi ne-a scăpat din nevoi,/ De robie la ciocoi!“ – Tudor Pamfile, Cîntece de ţară adunate de... Bucureşti, 1913, pag. 289

Iată ce i-a povestit lui Valentineanu, cu lacrimi în ochi, însuşi Ciocârlan, gazda ilustrului prizonier domnesc din Uliţa Colţei: ,,După ridicarea din palat, Cuza era prizonierul meu, adică pus sub paza şi garanţia mea. Nu am văzut în viaţa mea un patriotism mai înfocat şi o abnegaţie mai nobilă ca la acest mare, dar nenorocit Domnitor. Consulul francez Tyllos, în mare ţinută, se anunţă, exprimîndu-şi dorinţa de a-l întîlni pe Domnitorul detronat şi prizonier al meu. Eu, care aveam autorizarea Locotenenţei Domneşti de a lăsa să fie vizitat de consulii care ar dori să-l vadă, i-am permis numaidecît întrevederea, anunţînd pe Domnitor că dl. consul al Franţei voieşte să-l vadă.

- Să intre, răspunse detronatul Domnitor, cu un aer năpăsător. Dar era mai bine să mă lase în pace.

- Sînt autorizat, Măria Ta, zise consulul Tyllos, afişînd un aer oficial, să vă transmit viile regrete ale augustului meu suveran, Împăratul Napoleon al III-lea, pentru cele întîmplate şi, totodată, dorinţa Majestăţii Sale de a vă vedea restabilit, imediat, pe tronul pe care l-aţi ocupat. Am ordin de a pune la dispoziţia Măriei Voastre toate mijloacele necesare restabilirii pe tronul român.

- Domnule consul al Franţei, zise principele Cuza, mulţumesc Majestăţii Sale imperiale pentru înalta sa bunăvoinţă, precum şi dumitale, în particular, pentru cele comunicate. Regret, însă, foarte mult că nu pot primi restabilirea pe tronul de la care am abdicat, formal şi fără regret. Eu sînt om din popor, domnule consul. Poporul m-a ales Domn, poporul m-a detronat. Prin urmare, tot ce a făcut poporul, bine a făcut.

La acest răspuns scurt şi categoric, consulul Franţei rămase uimit şi se retrase, salutînd cu respect şi admiraţie pe marele Domnitor, pentru mărinimia şi abnegaţia sa patrotică. Eu nu-mi putui stăpîni lacrimile şi ieşii afară, mişcat pînă în adîncul sufletului de atîta abnegaţie şi iubire de ţară. Şi, această atitudine patriotică, a păstrat-o Cuza tot timpul ce s-a scurs de la detronare pînă la moarte”. (v. ,,Cuza-Vodă: alegerea, faptele şi răsturnarea lui“, Bucureşti, 1912, p.130-132).

În tot acest timp, Regimentul aflat sub comanda colonelului Alexandru Solomon (fiul colonelului Ioan Solomon, de la 1848), cel care preda, şi a colonelului Gheorghe Brăescu, cel ce primea, precum şi escadroanele de Cavalerie din cazarma Malmaison manifestau hotărîrea de a-i aresta pe complotişti şi de a-l readuce pe tron pe Alexandru Ioan Cuza. Surescitarea era cu atît mai mare, cu cît se răspîndise zvonul că Domnitorul fusese ucis în timpul loviturii de Palat. Al. Solomon,  prin intermediul doamnei Cuza, îi făcea cunoscut soţului ei atitudinea Armatei şi cerea dezlegare să intervină împotriva complotiştilor. Fostul Domnitor a refuzat oferta, pe motiv că nu voia să declanşeze un război civil, şi l-a sfătuit pe Solomon, prin intermediul Elenei Cuza, să se abţină de la acte ce ar pune în pericol integritatea ţării.

Între timp, încă din ziua de 11 februarie 1866, orele 13, Camera şi Senatul fuseseră convocate în Şedinţă extraordinară, pentru a da girul loviturii de stat. Locotenenţa Domnească şi Guvernul aduceau la cunoştinţa Sfatului Ţării actul abdicării. Şedinţa a avut loc fără incidente, cu excepţia intervenţiei deputatului Nicu Catargiu, care s-a opus insultelor ce i se aduceau lui Cuza. Ca Domn al României, a fost proclamat Filip-Eugeniu-Maria-Clement-Balduin-Leopold-Georges, din familia domnitoare belgiană, sub numele de Filip I, care, însă, a refuzat tronul.

(va urma)

Colonel (r) Cristache Gheorghe

Doctor în Istorie