Atitudini * Polemici

Carol Davila şi Războiul pentru cucerirea independenţei depline a României (1)

S-au scurs 158 de ani de cînd, în primăvara lui 1853, sosea în Bucureşti un medic francez, în vîrstă de 25 de ani, angajat de domnitorul Barbu Ştirbei (1849-1856) să reorganizeze Serviciul sanitar militar al Ţării Româneşti. Angajamentul său era pe 3 ani, dar tînărul medic avea să rămînă 31 de ani în România, adică pînă la moartea sa, survenită în 1884. Sub domnia lui Cuza Vodă (1859-1866), i s-a acordat, de altfel, „naturalizarea excepţională de onoare“, cu alte cuvinte, cetăţenia şi naţionalitatea română. Într-adevăr, omul acesta, cu o ascendenţă bizară (mama - o nobilă franţuzoaică, tatăl - după toate probabilităţile, marele muzician Liszt), s-a dovedit un patriot român desăvîrşit.

Bărbat extrem de energic, cu o mare putere de muncă, demonstrînd un curaj şi o abnegaţie ieşite din comun, Carol Davila a reuşit să biruie toate adversităţile şi a lăsat în urma sa o operă de-a dreptul impresionantă. În 1853 el era maior medic, dar a urcat treptele ierarhiei militare pînă la gradul de general. La scurtă vreme de la sosirea în ţară, Carol Davila a reorganizat Serviciul sanitar militar român, deschizînd şi o Şcoală pentru formarea de cadre medicale medii şi de doctori (trimişi, în prima fază, la specializare în străinătate). Este de reţinut faptul că începuturile învăţămîntului medical în România sînt legate de Armata ţării, din rîndurile şi sub auspiciile acesteia formîndu-se primele cadre de specialitate. Condiţiile sanitare din Ţara Românească erau, la acea vreme, deosebit de grele, dar tînărul medic Davila a eradicat în scurt timp două flageluri endemice: tifosul exantematic şi holera, care secerau mii de vieţi. Cu exemplarul său spirit de sacrificiu, a luptat împotriva teribilelor epidemii, el însuşi îmbolnăvindu-se, pe rînd, şi de tifos exantematic, şi de holeră. A scăpat, însă, cu viaţă, ca prin minune! Între timp, Carol Davila s-a căsătorit cu Anica, din renumita familie a Goleştilor, cu care a avut 4 copii.

Intrarea în clădirea Facultăţii de medicină din Bucureşti, instituţie ce a dat atîţia reprezentanţi de frunte ai ştiinţei medicale mondiale, e dominată de statuia înaltă de bronz a lui Carol Davila, înfăţişat în uniformă de general, cu sabia la şold, cu fruntea înălţată semeţ, cu privirea străpungătoare, operă a sculptorului Carol Storck, inaugurată la 13 octombrie 1903. Pe faţada principală a piedestalului statuii, înalt de 3,5 m, pe o placă de bronz, în formă de scut, stă scris: „Generalul doctor Carol Davila, 1828-1884. Spitalul Oştirii din Mihai Vodă, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, Şcoala Veterinară, Serviciul sanitar al Armatei, Serviciul sanitar al Principatelor Unite, Azilul Elena Doamna, Eforia spitalelor civile, Şcoala de surdo-muţi, Facultatea de Medicină din Bucureşti, Institutul de Chimie. Iniţiator-Coautor-organizator. 1853-1884“. Un bust al său, operă a genialului sculptor Constantin Brâncuşi, este amplasat în curtea Spitalului Militar Central, o altă creaţie a lui Carol Davila, ca şi alte instituţii medicale; Spitalul Colţea, de pildă, a fost reorganizat şi modernizat tot de el. O pasiune emoţionantă a dovedit acest om şi pentru organizarea şi întreţinerea, din veniturile proprii, a primelor orfelinate din ţară, beneficiind, începînd cu anul 1862, de sprijinul Elenei Doamna, soţia domnitorului Al. I. Cuza; micuţii aceia erau „copiii lui“ şi îi vizita în fiecare zi, cu buzunarele pline de dulciuri... Referitor la aceste aşezăminte, un vizitator străin avea să spună – şi nu exagera! – că „sînt cele mai bune din întreaga lume“...

Despre simţămintele cu adevărat româneşti ale lui Carol Davila sînt grăitoare şi alte fapte: la Expoziţia universală de la Viena, din 1867, el este cel ce organizează, pe cheltuiala lui, un stand dedicat Artei populare româneşti. Tot el tipăreşte, din propriile venituri, o primă ediţie, de lux, a celebrei, astăzi, ,,Culegeri de poezii poporale” a lui Vasile Alecsandri, care, potrivit mărturisirii poetului, risca să fie îngropată în uitare, din pricina dezinteresului manifestat de oficialităţile vremii, în opinia cărora tipărirea cărţii ar fi fost o risipă bănească. Neînţeles şi ignorat era şi marele pictor Nicolae Grigorescu, la întoarcerea sa în ţară. Cel ce avea să îl ,,lanseze” va fi tot Carol Davila...

(va urma)

Colonel (r) Cristache Gheorghe

Doctor în Istorie

Reportaj

Nimeni nu ştie cînd şi de unde va bate viscolul.

Trecem de la o zi la alta citind ştirile din paginile de ziar

ascultînd la jurnal veşti din cele mai cutremurătoare

specifice acestui mileniu prea singur se pare

în fapte loiale celor mulţi

să strige în gura mare cît de săraci sîntem

şi că şansele unei iubiri de soră, de frate

sînt inexistente.

Citiţi din tabachera mea articolul decupat pe furiş

dintr-un ziar de mare tiraj

de teamă să nu mă vadă

poliţistul cu ochii pistruiaţi de băutură

gata să-mi aplice legea aşa cum o ştie el

gata să-mi pună cătuşele ca la un hoţ din Piaţa Obor

pentru fapta mea – am fost amendat penal

că aşa e tipărit în mintea poliţistului plin de el

cu întrebări fără de răspunsuri la anchetă

poate-poate o da de adevăr...

Citiţi, domnilor, şi nu vă lăsaţi seduşi de ispite

prin baruri, cu orgi de lumină şi cu fete despuiate

aşa scrie la ziare şi aşa este...

am dovadă articolul din tabachera mea, cum că un domn

cu trecere prin cele mai faine cabinete

are averi şi bani prin bănci străine

şi alţii sînt ca el, şi alţii care au ştiut

mersul trenului istoriei din prima pagină

nu le-a scăpat. Nimic nu le-a scăpat

nici o staţie din care să nu fi luat pentru drum bucate.

Şi lumea, biata de ea, se tînguie la o pungă de lapte,

la o coajă de pîine, la o aspirină, tremurînd cu degetele

prin portofelele mereu goale

ferindu-se de gardianul de la colţul străzii

care le veghează prin binoclu sărăcia.

Citiţi, domnilor, citiţi, cît de ostilă e viaţa pentru unii!

Ion Machidon

Preşedintele cenaclului „Amurg sentimental“