Atitudini * Polemici

320 de ani de la asasinarea marelui cronicar Miron Costin (3)

În ultima parte a acestui comentariu, prezentăm un fapt de noutate, şi anume: puţin ştiu, chiar şi dintre specialiştii în domeniu, că, prin ideile lui umanist-progresiste, Miron Costin şi-a înscris numele în rîndul personalităţilor juridice româneşti din veacul al XVII-lea. După strălucite studii clasice umaniste, absolvite în străinătate, el se întoarce în ţară, unde, parcurgînd, datorită calităţilor sale intelectuale, treptele ierarhiei demnităţilor feudale, ajunge şeful Cancelariei Moldovei, în lipsa domnitorului, el îndeplinind o serie de funcţii judecătoreşti. Acestea i-au oferit prilejul să cunoască, şi în practică, legislaţia din vremea sa. În exercitarea demnităţilor pe care le-a deţinut, Miron Costin a militat pentru răspîndirea ştiinţelor în rîndul masselor. El pleca de la convingerea că: ,,Ştiinţa - şi sufleteşte este de folos omului, şi trupeşte de treabă şi de mare folos”. Apărător fervent al cinstei şi omeniei, el reuşeşte, în scrierile sale, să evalueze corect mobilurile ilicite ce pot însoţi acţiunile omeneşti, formulînd sintagma ce dăinuie pînă în zielele noastre în vorbirea populară: ,,Ce nu lucrează în lume avuţia! Banii răscolesc, în lume, împărăţiile şi mari cetăţi surpă...”.

Adept al determinismului în explicarea instituţiilor juridice existente, el considera că ,,acestea, ca şi societatea, se află în continuă transformare”, şi că ,,nu-i nimica să stea în veci, toate-s nestătătoare”, ele avînd, în drumul lor evolutiv, “o creştere, un progres şi un declin”. Dacă la acestea adăugăm ideile lui despre Stat şi despre disciplina de Drept, avem imaginea unei opere prestigioase, care ocupă un loc distinct în cultura juridică românească a Secolului al XVII-lea, şi care merită să fie cunoscută şi de actualii noştri jurişti, în tot ceea ce are ea definitoriu. Consecvent principiilor sale umanist-progresiste, Miron Costin combătea tirania domnilor în exercitarea Puterii lor în stat. ,,Blîndeţea trebuie să fie o însuşire de bază a oricărui domn, dacă vrea să fie iubit de supuşi”, căci, zicea el: ,,Unde este frică, nu încape dragoste”. Iar cronicarul-jurist continuă: ,,Fericiţi sînt acei domni cărora ţările lor slujesc din dragoste, nu din frică, deoarece frica face urîciune, şi urîciunea, cîtu’ de tîrziu, tot izbucneşte”. Deşi a fost un apărător al regimului feudal nobiliar, datorită erudiţiei sale ştiinţifice, Miron Costin a avut capacitatea să prevadă destrămarea acelei orînduiri politice. Sfîrşitul său tragic - survenit în 1691, la 58 de ani, cînd, bănuit de participare la complot împotriva domnitorului Constantin Cantemir, a fost executat - este expresia înseşi a crizei orîndurii feudale, epocă în care Miron Costin a tras brazdă adîncă ştiinţei Dreptului şi a dat ,,frumosul exemplu de sacrificiu, pierzîndu-şi viaţa pentru binele omenirii”. În 1691, se produce drama ,,în care pieri vestitul cronicar, împreună cu fratele său, Velicico”. Despre executarea lor, în cursul aceleiaşi zile, vorbeşte pe larg cronicarul Ion Neculce (1672-1745), iar Nicolae Costin (1660-1712), al doilea fiu al lui Miron Costin, scrie următoarele: ,,În văleatul 7200 (1691 – n.a.), luna decembrie, în domnia sa, Cantemir Vodă tăiat-au pe Miron Costin, fost logofăt mare, şi pe fratele său, Velicico, vornic mare, dîndu-le vină că s-au ridicat pe domnie asupra lui, însă Miron, nefiind în Iaşi într-acea dată, ci la ţară, la un sat al lui, şi i-au fost întîmplat de i-a murit jupîneasa, că, vrînd s-o îngroape, iată că au sosit la dînsul, de la Cantemir, Armaşul al II-lea Racoviţă, cu un steag de lefegii, ca să-l ducă la Iaşi, că el se rugase să aibă răgaz pînă şi-o îngropa jupîneasa, şi să meargă; şi fiind aşa, iată au sosit şi Macri Vătaful, cu a doua poruncă, de în ce loc îl va afla, acolo să îi taie capul, şi l-au îngropat împreună cu jupîneasa lui”.

Revenind la opera lui Miron Costin, trebuie subliniat un lucru: cronica ,,De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor” este cea dintîi scriere românească dedicată exclusiv problemei originii românilor. Miron Costin, nemulţumit de părerile false şi jignitoare care circulau în lucrările străinilor şi chiar în letopiseţele româneşti, adică informaţii preluate de la diverşi istorici, susţine unitatea Neamului Românesc din Moldova, Ţara Românească şi Ardeal. Opera lui Miron Costin este deosebit de vastă, însă, din toată cuprinderea ei, singura scriere care a străbătut veacurile şi s-a impus ca operă literară e ,,Letopiseţul Ţării Moldovei”. Lucrarea se remarcă prin calităţile sale epice, ea servind ca izvor de inspiraţie multora dintre autorii de povestiri istorice, începînd cu Dimitrie Cantemir şi continuînd cu scriitorii Şcolii Ardelene.

La 320 de ani de la moartea marelui cronicar, opera sa îşi păstrează neştirbite valoarea şi frumuseţea, ea continuînd să fie un reper, prin puterea de dăruire exemplară, cu care a fost creată.

Sfîrşit

Colonel (r) Cristache Gheorghe

Doctor în Istorie