Atitudini * Polemici

22 iunie 1941 – o dată istorică importantă (1)

De obicei, mentalul individual sau colectiv reţine datele începerii războaielor şi mai puţin pe cele ale încheierii păcii. O explicaţie poate fi aceea că o pace totală şi la scară globală nu a existat niciodată, ceea ce l-a îndreptăţit, în mod cert, pe istoricul Constantin Kiriţescu să numească starea de pace drept ,,o scurtă pauză între două războaie”. Poate cea mai apropiată pace memorabilă a fost aceea de la 9 mai – cu o dublă semnificaţie pentru noi, românii: atunci, la 1877, a fost proclamată Independenţa României, care, apoi, să formeze, la 1 decembrie 1918, prin unirea cu Transilvania, Statul Naţional Unitar Român, după un război mondial devastator.

Istorică, nu numai pentru politicieni, cercetători şi oameni simpli – mai ales pentru cei din rîndul vîrstnicilor – rămîne data de 22 iunie 1941, cînd Germania fascistă, împreună cu statele aliate, între care 3 aveau un regim fascist (Italia, Japonia şi Ungaria), a pornit un război de agresiune împotriva Rusiei sovietice. În acea conflagraţie mondială a fost nevoită să se implice şi România, pentru care războiul din Est a avut un caracter just. Aşa consideră majoritatea istoricilor români, precum şi o parte a istoricilor străini, dat fiind că, atunci, s-a urmărit redobîndirea provinciei Basarabia, care fusese răpită de URSS, în urma ultimatumului din iunie 1940, act cu efecte dezastruoase asupra populaţiei şi bogăţiilor din această parte a teritoriului ţării noastre, înstrăinată şi astăzi. În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu, conducătorul de la acea vreme al României, a dat celebrul ordin: ,,Soldaţi români! Vă ordon: treceţi Prutul!”.

Nu intenţionăm să facem o analiză a cauzelor declanşării şi a consecinţelor celui de al II-lea război mondial, în legătură cu care, între specialişti, continuă să se poarte o aprigă controversă. Una dintre teze, susţinută, argumentată şi propagată de istoricii ruşi, în cadrul a multor mii de studii, cărţi şi simpozioane, este aceea că războiul Germaniei şi aliaţilor ei a fost unul de agresiune, purtat în numele instituirii unui ,,Lebensraum” (spaţiu vital – n.a.) şi al instaurării, în Europa şi în lume, a ,,noii ordini germane”. O altă teză, care îşi are mulţi susţinători, este aceea că a doua conflagraţie mondială, la fel ca prima şi ca multe alte războaie, a izbucnit ca urmare a politicii promovate de cercurile politice, militare şi economice din principalele state ale lumii şi grupări de state, care viza reîmpărţirea lumii în zone şi sfere de influenţă. Rezultatele războiului au dus la această reîmpărţire: s-au creat, astfel, colonii şi zone de influenţă noi şi, în pofida schimbărilor ce au avut loc, configuraţia geopolitică a lumii actuale rămîne, încă, aceea croită după terminarea, la 1945, a marii conflagraţii mondiale. Ea s-a extins pe tot globul şi a avut un cost uriaş, în materie de vieţi omeneşti şi de distrugeri de bunuri: 60 de milioane de morţi, alte milioane de răniţi, invalizi, orfani şi văduve de război, pagube materiale incomensurabile. România a participat – cu un considerabil efort militar – la războiul din Est, dînd numeroase victime şi alocînd uriaşe resurse materiale. După actul de la 23 August 1944, a participat, alături de Armata Roşie şi de forţele aliate, la luptele contra Germaniei fasciste şi Ungariei horthyste, contribuind, cu preţul a numeroase jertfe umane, la eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei, precum şi la scurtarea războiului.

(va urma)

NICOLAE CHILIE