Antologia pamfletului românesc

AŞA VĂ PLACE ISTORIA?

Femeile lui Petru cel Mare (7)

Degradarea stării generale a ţării se accentua odată cu şubrezirea sănătăţii ţarului. Ambasadorul Prusiei scrie despre acest lucru suveranului său, Frederic Wilhelm: „Nici o expresie nu este destul de dură pentru ca Maiestatea Voastră să-şi poată face o idee despre neglijenţa şi confuzia intolerabile cu care sînt tratate, aici, problemele cele mai importante, astfel încît nici trimişii străini, nici miniştrii ruşi nu ştiu ce să facă. De la miniştri nu putem obţine decît oftaturi, ei recunoscîndu-şi disperarea în faţa dificultăţilor pe care le întîmpină, în legătură cu orice lucru“. Recoltele agricole slabe, înregistrate 2 ani la rînd, acuzaţiile de corupţie, aduse celor mai înalţi demnitari ai ţării, cazul Mons... Părea că nimic nu mai mergea bine în Rusia. Sfîrşitul domniei lui Petru a fost unul foarte trist. În palate, servitorii nici măcar nu mai aduceau lemnele pentru foc, dacă ţarul nu le dădea ordin.

Numai Ecaterina reuşea să-şi aline soţul, aşezîndu-i capul pe genunchii ei. În 1724, Petru avea doar 52 de ani, dar rezistenţa trupului său fusese distrusă de atîtea excese. Mai avea, în plus, şi pietre la rinichi.

În ziua de 25 ianuarie 1725, ţarul s-a simţit rău. Totuşi, a făcut un efort şi a luat pana pentru a-şi scrie testamentul, însă mîna lui tremurătoare n-a reuşit să aştearnă pe hîrtie decît două cuvinte: „Las totul...“. Numai Dumnezeu a ştiut cui, pentru că ţarul a intrat în comă şi, a doua zi, a murit.

Decretul promulgat de Petru, în anul 1722, înainte de încoronarea soţiei sale, conferea monarhilor ruşi posibilitatea să-şi numească moştenitor pe cine doreau, indiferent de sex. Acest document esenţial avea să le permită femeilor să domnească în Rusia, practic, tot Secolul al XVIII-lea. Timp de 70 de ani, pe tronul Rusiei vor urca, succesiv, Ecaterina I, Anna, Elisabeta şi Ecaterina a II-a.

Răpăitul tobelor, care răzbătea din curtea palatului, i-a făcut pe toţi să alerge la ferestre. Masate sub cerul plin de stele, gărzile erau aliniate, în rînduri strînse, în jurul clădirilor. Prinţul Repin era indignat.

- Cine şi-a permis să le aducă?

- Excelenţă - a răspuns, cu răceală, comandantul gărzii - acesta a fost ordinul expres al suveranei noastre, Împărăteasa Ecaterina, pe care, ca şi dumneavoastră, toţi supuşii fideli sînt obligaţi să-1 îndeplinească, pe dată şi necondiţionat.

Soldaţii, dintre care mulţi plîngeau, strigau: „Tătucu’ nostru a murit, dar Mămuca noastră trăieşte!”. Astfel a fost Ecaterina proclamată „autocrată, cu toate prerogativele răposatului ei soţ”. Apăruseră zorii, şi ceţurile dimineţii se ridicaseră spre orizontul înzăpezit. Palidă, cu ochii adînciţi în orbite, ţarina a spus, plîngînd, că era „văduvă şi orfană”. Gărzile cu tocă de astrahan, eghileţi de argint, pantaloni scurţi albaştri şi cizme negre au aclamat-o pe noua autocrată. Ţărăncuţa, servitoarea pastorului livonian, amanta lui Menşikov şi văduva lui Petru cel Mare a mulţumit adunării, cu un zîmbet. În tabăra suveranei se aflau, prin forţa împrejurărilor, persoane noi, cei pe care Puşkin avea să-i numească „puişorii din cuibul lui Petru”. Soarta acestor aventurieri sentimentali era legată de cea a noii Capitale: ei ar fi pierdut totul în urma unei schimbări a Puterii. Sprijinindu-se mai mult pe vechile familii de boieri, cei aflaţi în tabăra adversă mizau pe Moscova, împotriva Sankt-Petersburgului. Ca să se opună dominaţiei Ecaterinei şi aliaţilor ei, aceştia au cerut ca înmormîntarea ţarului Petru cel Mare să aibă loc în Catedrala ,,Sfîntului Arhanghel Mihail”, de la Moscova, unde îşi dormeau somnul de veci şi strămoşii săi. Demersul lor, însă, va eşua, trupul lui Petru fiind dus, cu mare fast, la Catedrala,,Sfinţii Petru şi Pavel”, din Sankt-Petersburg. Timp de mai bine de o lună, corpul îmbălsămat al ţarului a fost expus într-o încăpere avînd pereţii acoperiţi cu tapiserii franţuzeşti, care îi fuseseră oferite lui Petru, cu ocazia ultimei lui călătorii la Paris. Poporul a primit încuviinţarea să treacă prin faţa catafalcului, ca să aducă un ultim omagiu suveranului.

Ecaterina a avut de înfruntat şi o altă durere. La cîteva zile de la dispariţia ţarului, a murit şi fiica ei, Natalia, în vîrstă de 7 ani. În ziua de 8 martie 1725, cele două sicrie au fost duse în Catedrală, cortegiul fiind nevoit să înfrunte o furtună de zăpadă, abătută asupra oraşului. Ecaterina mergea în primul rînd al procesiunii funerare, urmată de 150 de doamne de la curte şi de un şir imens de curteni, demnitari, trimişi străini şi ofiţeri, cu capetele descoperite. Mitropolitul Teofan Prokopovici a ţinut discursul funebru, comparîndu-1 pe Petru cu Moise, Solomon, Samson, David şi Constantin, apoi a dat glas tristeţii care pusese stăpînire asupra tuturor: „Ce ni s-a întîmplat? Unde sîntem noi, ruşii? Ce vedem? Ce facem? Îl îngropăm pe Petru cel Mare!”.

Domnia Ecaterinei a durat aproape 2 ani, suficient cît ea să patroneze expediţia ştiinţifică a lui Bering, care avea să descopere Strîmtoarea ce desparte Asia de America şi care-i poartă numele, să inaugureze Academia de Ştiinţe de la Sankt-Petersburg şi să restrîngă, în mod semnificativ, puterile Senatului. Ea a continuat destul de fidel politica şi reformele lui Petru. Pragmatică şi lucidă, a plătit soldele fără întîrziere, a distribuit uniforme noi şi a organizat numeroase parade militare.

Totuşi, Menşikov era adevăratul stăpîn al ţării. Astfel, în ziua de 8 februarie 1726, la 1 an de la urcarea pe tron a Ecaterinei, a fost înfiinţat un nou organism, destinat să „uşureze greaua povară a guvernării Maiestăţii Sale”.

(va urma)

Vladimir Fedorovski