Bolnavul Național este înconjurat de vechea Securitate
De METIN CERCHEZ
În Serviciile de Informații există foarte mulți profesioniști. Așa se întîmpla și în vechea Securitate. Așa se întîmplă și acum, în SRI, SIE, STS, 0962 etc. Dar, să ne amintim de cei însetați de sînge, care au ucis sute de mii de români, doar pentru că aveau alte convingeri politice.
I-au ucis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, i-au ucis în cei 45 de ani de comunism, i-au ucis la Revoluție. Nu mai puțin de 47 de tineri revoluționari au fost uciși la Timișoara și, apoi, arși în crematoriu, iar cenușa le-a fost aruncată în canale, la Popești-Leordeni, ce le-au devenit mormînt.
În orice țară civilizată care își respectă eroii, criminalii ar fi fost băgați la închisoare pe viață, ba chiar, în SUA, ar fi fost executați. Operațiunea s-a numit "Trandafirul". Printre cei implicați în acest sacrilegiu s-au numărat ofițerii Dumitru Sorescu și Nuțu Dorel. Pe primul, premierul Adrian Năstase l-a numit șeful Poliției Române, iar pe al doilea, Traian Băsescu l-a desemnat mare șef al Departamentului Juridic al SPP! Ce fac președinții asociațiilor de revoluționari? Tac. S-au dat cu Puterea. Rușine, de un milion de ori rușine! Ce faci, domnule Mărieș? Ce faceți voi, revoluționari de la Timișoara?
În 21 decembrie 1989, cîteva sute de revoluționari curajoși ridicau baricada de la Intercontinental. Erau uciși de gloanțe dum-dum, cu cap vidia, erau striviți de TAB-uri, de către Securitatea ceaușistă, dar și de Armată și Miliție, zeci de tineri. Un dispozitiv represiv a fost condus de tînărul, pe atunci, căpitan de Securitate Lucian Pahonțu. A acționat cu zel în zona Piața Unirii - Piața Universității. După Revoluție, asemenea multor securiști, Pahonțu a trecut în rîndul trupelor de jandarmi. A fost numit șef de dispozitiv, care să-i bată pe cei care organizau manifestații în zona Palatului Cotroceni. Asta știu să facă, să bată. Îl recunoșteai după cojocul lui maro (precum cei de la Siguranță), părînd desprins din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Emana ură, multă ură față de amărîții care-și strigau, neputincioși, necazurile. A venit Băsescu Traian și l-a numit șef la SPP, spunînd, apoi, că el, președintele României, s-a lepădat de Securitate. Pe cine păcălești, Traiane?
În data de 22 decembrie 1989, Traian Băsescu intra în sediul Securității din Constanța, de pe Str. V.I. Lenin. Stătea de vorbă cu Simionescu, șeful Securității. La puțin timp, Simionescu moare. Traian Băsescu avea legitimația 110! Un dosar a dispărut. a
Copyright Romania Mare
Versiune de tiparit
Trimite pe email articolul
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit