Războiul, o necesitate?

Microsioane istorice

De Vasile Băran

Elaborîndu-şi opera, folosită după 1850 ca o reflecţie asupra marilor revoluţii sociale ce au schimbat din temelii întreaga Europă, Jacob Bruckhardt scrie, într-unul din eseurile sale, "Şansă şi neşansă în istorie", publicat postum în 1903, în volumul "Consideraţii asupra istoriei omenirii", că, de obicei, analiştii îşi formulează tezele în funcţie de starea personală: "Ne-am obişnuit să privim tot ce ni se întîmplă în viaţa proprie ca stînd sub semnul fie al norocului, fie al nenorocului, încît folosim acelaşi criteriu, ca şi cum lucrul ar fi de la sine înţeles şi atunci cînd judecăm evenimentele istorice din trecut, dar, mai ales, din prezent".

Bruckhardt, autor celebru al monografiilor dedicate lui Tallyrand şi Napoleon, socoteşte că părerea
noastră, chiar asupra unor probleme personale, se poate schimba radical în funcţie de vîrstă şi de
experienţa acumulată. Oricum, ea este adevărată, în mod sigur, doar pentru noi înşine şi nu întotdeauna obiectiv. Fiecare dintre noi ştie că ideile pe care le-am avut cîndva ni se par mai tîrziu cu totul nesăbuite. Aşa încît, abia ultima zi a vieţii i-ar putea permite fiecăruia o apreciere fidelă asupra oamenilor
şi evenimentelor cu care a venit în contact. Ar fi un fel de zi a "Judecăţii de Apoi", cînd omul dă seamă de propria-i trăire faţă de el însuşi. În toate scrierile sale, intrate în patrimoniul cultural al omenirii, Bruckhardt a militat pentru apărarea păcii în lume.
Nu ştiu cam ce vîrstă are autorul rubricii "Contrafort" din "România literară", Mircea Mihăieş, dar părerile sale asupra lucrurilor, de care se agaţă ca de un leagăn, din care să vadă mai de sus pămîntul de sub ele, sînt, cel mai adesea, ale unui copil rău, de la care nu te poţi alege decît cu o ură
infantilă. Un inadaptat înrăit, care aruncă, de pe dîmb, cu pietre în geamurile trenurilor, după ce le-a aşteptat ascuns sub podul căii ferate. Nu-l interesează că poate sparge capul călătorilor de la fereastră: "Copil, ce pretenţii să ai? Se joacă şi el". Dar să te ferească Dumnezeu de gesturile unui asemenea derbedeu! Cît priveşte ideile sale, auziţi ce este în stare să emită pe caietul său de dictando: "Că
actualul preşedinte american e departe de a reprezenta idealul politicianului modern, e limpede pentru orice om de bun simţ. Dar, de aici pînă la a blama America, simbolica Americă (se referă la
filmul regizorului american Moore, recent premiat la Cannes), pentru greşelile conducătorilor săi
reprezintă semne sigure ale dereglării psihice" (Ce spunea Bruckhardt? "Aprecierea asupra unei
persoane poate fi un adevăr despre tine însuţi"!).
Iată şi o dorinţă abominabilă a "analistului" român, emisă în vreme ce procurorii care instrumentează "Cazul Saddam" se străduiesc zadarnic să găsească dovezi concludente spre a-l condamna (ziarul "Naţional"). Mihăieş scrie: "Războiul din Irak, oricît de doritori de pace am fi, a fost o necesitate"!
O necesitate să rezolvi, prin distrugeri catastrofale
şi pierderi de valori inestimabile pentru civilizaţia
şi istoria omenirii, un conflict căruia i s-ar fi putut pune capăt prin eforturi diplomatice? Nu este oare înlăturarea războiului un principiu izvorît chiar din democraţia americană? Şi cine-i condamnă pe
americani pentru ceea ce au hotărît Bush şi, în principal, Rumsfeld şi Doamna Rice? Micul derbedeu Mihăieş să facă rost de bani şi să vadă filmul lui Michael Moore, scriitor şi regizor de reputaţie
mondială, nu să spună, cu mucii la nas, că războiul din Irak era o necesitate! Nici un război n-ar mai trebui dezlănţuit în marea noastră casă - Terra!

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit