Poetul Ulpiu Vlad

De Doru Popovici

Compozitorul şi profesorul Ulpiu Vlad poate fi socotit unul dintre cei mai dotaţi studenţi ai mult regretatului maestru Anatol Vieru. S-a afirmat în ramura muzicii de cameră, a celei corale şi, mai ales, în arta sonoră simfonică. După părerea mea, el se înscrie în curentul post-expresionist, însă, nu în sensul şcolii create de Arnold Schönberg şi de discipolii săi, Anton von Webern şi Alban Berg, ci, în acest caz, se poate vorbi de existenţa unor nuanţe sonore ale post-expresionismului italian, ilustrat de Luigi Dallapiccola, Goffredo Petrassi, sau chiar Luigi Nono, iar, ca o corespondenţă spirituală, în literatură, l-aş menţiona - cu precădere - pe Lucian Blaga.

Ulpiu Vlad a cultivat şi cultivă o tematică neomodală, larg cromatizată, o ritmică aproape "nemăsurată", precum aceea a creatorilor medievali, o subtilă ambianţă timbrală şi o permanentă varietate arhitecturală, totul fiind plasat sub cerul armoniei novatoare şi, foarte puţin, sub acela al contrapunctului de tip neobaroc. Muzica sa poate fi senină, aşa cum ne apare excelentul poem coral, dedicat corului "Madrigal" şi neîntrecutului meşter Marin Constantin; dar ea poate să ni se prezinte într-un colorit nocturn şi autumnal, precum în mult inspiratele lui opusuri camerale, în care utilizează şi tehnica aleatorismului, concepută, însă, ca "o disciplină a libertăţii". În simfoniile lui - mă refer, mai cu seamă, la cele două simfonii, de o nobilă expresivitate - nu lipseşte o anume cantabilitate, dar de tip modern, iar nu legată de tradiţia clasico-romantică. Estetica sa relevă unele puncte comune cu ultima fază de compoziţie a lui George Enescu, în sensul înclinaţiei spre "tonul confesional", intim legat de stilul său personal, revelat după o temeinică aprofundare a folclorului românesc, mai precis, a elementelor lui esenţiale, precum şi a înlănţuirii expresive a acestora.
"Omul" Ulpiu Vlad este un timid, de o moralitate exemplară; ca şi distinsa lui soţie, compozitoarea Marina Vlad. Nu pot concepe opera lui Ulpiu Vlad decît ca o prelungă meditaţie asupra existenţei umane şi a apropierii de eufonia rugăciunii christice ortodoxe. Dan Botta consemna cîndva următoarele cugetări: "Cine n-a cunoscut, suind munţii, un freamăt al întregii sale făpturi? Cui nu i-au fost date, atunci, o exaltare misterioasă a simţurilor, sentimentul unei atotputernicii? Dorul de a înfrînge materia, gustul acesta de Cer comunică celui care suie ardoarea unui inspirat. Treptele suirii sînt treptele unei iluminaţii. Muntele a fost considerat de mii de ani un templu tragic, un sediu al iluminaţiei". Mai ales cele două simfonii ale lui Ulpiu Vlad îmi sugerează "treptele suirii, care sînt treptele unei iluminaţii"... Iar secţiunile lente, în care muzica lui se identifică acelei enesciene "stări de vis", pot fi considerate "un simbol religios", "un rit al purificării".

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit