Învăţămîntul românesc, după eliberarea Bucovinei de Nord, din iunie 1941 şi pînă în martie 1944 (3)

De Leontina Ropcean

Acasă sosită, i-am spus tatei de promovarea mea, dar şi de obligaţiile ce le avea ca părinte pentru anii de şcolarizare. Cînd a auzit de taxa în bani, deodată s-a amărît şi n-a mai vorbit. Era gata, cu uşurinţă, să renunţe a mă da la şcoală. Îi ajungea cheltuiala pentru băiatul cel mic, înscris şi promovat în clasa I la Liceul "Aron Pumnul". Acolo nu se cereau atîtea cheltuieli. Nu era obligatoriu să stea în internat, iar lipsa lui din gospodărie nu se prea simţea. Cînd i-am văzut pe părinţi atît de îngrijoraţi, am ieşit din casă şi m-am dus la locul unde ţineam îngropată o ulcică de lut, în care aveam banii primiţi de la părinţi cu ocazia unor sărbători, sau de la rudele noastre venite în vizită. Aşa era şi mai este şi azi obiceiul pe acolo. Cînd am răsturnat vasul şi am numărat banii, am realizat că erau îndeajuns pentru prima taxă şcolară. Amîndoi părinţii s-au uitat cu duioşie la mine, apoi unul către celălalt şi, dînd din cap, au hotărît să mă pregătească pentru şcoală.

În ziua de 14 septembrie, Ziua Înălţării Sfintei Cruci, era hramul Bisericii Ortodoxe din Cosmin. După slujba religioasă, urma petrecerea sătenilor şi a invitaţilor. Pentru această mare sărbătoare se făceau mari pregătiri. Veneau neamurile din comunele vecine, de pe unde au fost şi cosminenii, cu tineret cu tot. Natura era înmiresmată nu numai de parfumul florilor de toamnă, ci şi de aroma colacilor şi a bucatelor alese ce se puneau pe masă. Mama s-a pregătit cum se cuvine pentru musafiri, dar şi pentru noi, copiii, care părăseam comuna, pînă la vacanţa de Crăciun.
În 15 septembrie, încă din zorii zilei, tata a pregătit căruţa şi a înhămat caii. A pus otavă proaspătă în căruţă, iar mama a aşternut covoarele şi jilţurile. Au urcat bagajele cu emoţie. Plecau de acasă 2 copii dragi, cuminţi şi harnici. Era un moment de trăire deosebită, un amestec de bucurie şi tristeţe. Cu ochii sclipind de lacrimi, ne-am luat rămas bun de la cele două surori, Măriuca şi Doncuţa, apoi am sărutat mîna părinţilor şi, cu privirile plecate, ne-am urcat pe jilţul din spate. Pe cel din faţă stăteau părinţii. Sora mea cea mare, Măriuca, a deschis poarta. Citeam pe faţa ei durerea, nu atît pentru despărţirea noastră, cît mai ales pentru faptul că ea nu a avut norocul să înveţe carte la o şcoală din oraş. A rămas cu cea primară, de 7 clase. Şi ce mult îi plăcea geografia! Ştia pe de rost toate statele şi capitalele de pe glob. Numai că ea era şi mîna dreaptă a părinţilor în gospodărie şi pe ogoare. Ieşind din curte, tata a strunit hăţurile şi a luat-o la dreapta. Am trecut pe lîngă gospodăria bogatului Moale, apoi pe lîngă cea a săracului Lobodici şi am intrat pe şleah, drum de ţară întărit cu prundişul cosminenilor, adunat de pe malul Prutului, în iarna lui 1940-1941. Aici era o adevărată întrecere între căruţele ce duceau copiii sătenilor la şcolile din Cernăuţi. Noi l-am depăşit pe Mihai Bordeian, cu verişoara mea Elena, care era în clasa a II-a la Liceul Ortodox de Fete, iar pe noi ne-a lăsat în urmă Nicolae Popovici, cu fiica lui, Valeria, în clasa a VI-a la Şcoala Normală de Fete. Aceasta era şi şcoala mea de acum încolo, eu fiind tare mîndră de asta. Ne-am oprit mai întîi la Internatul Liceului "Aron Pumnul", unde părinţii l-au instalat pe micul Lazăr din clasa I, iar apoi ne-am continuat drumul la şcoala şi internatul meu. În faţa şcolii, tata a rămas impresionat de clădirea mare, frumoasă şi impunătoare, cu geamuri mari şi cu etaje, renumită şi azi în toată Bucovina. Privind din faţă, la dreapta ei se găsea Unitatea de Pompieri, iar la stînga ei Penitenciarul, două instituţii care spuneau ceva. Am dus bagajele la poarta şcolii, iar de acolo administratorul s-a ocupat de toate. O pedagogă m-a condus la locul unde urma să se desfăşoare festivitatea deschiderii noului an şcolar 1941-1942.
(va urma)

Copyright Romania Mare

Versiune de tiparit


Trimite pe email articolul


Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit