ALARMĂ DE GRADUL ZERO
Finanțatorii americani ai "revoluției portocalii" sînt proprietarii din umbră ai afacerii Roșia Montană
De Adevăratul Serviciu Român de Informații
Zăcămintele de aur, argint și uraniu de la Roșia Montană au intrat pe mîna a 3 miliardari americani, care controlează, prin interpuși, afacerea. Conform unor informații din cadrul Serviciilor Secrete, George Sörös, Thomas Kaplan și John Paulson au cumpărat aproape 70% din activele Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Proiectul de concesiune a exploatării metalelor prețioase se află la un pas de a deveni realitate și reprezintă plata acordată de Dictachiorul Băsescu celor 3 miliardari americani, cu al căror sprijin financiar a ajuns, în 2004, la Putere și care l-au ajutat să se mențină, în 2009, pe scaunul de la Cotroceni.
George Sörös vrea ca exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană să înceapă în prima jumătate a anului în curs. Adriean Videanu are pregătită documentația pentru ca subiectul să fie introdus pe ordinea de zi a primei ședințe a CSAT. Potrivit surselor noastre, George Sörös, printr-un mesager de încredere, a făcut o evaluare a documentelor întocmite pentru promulgare, în vederea obținerii aprobărilor legale necesare demarării lucrărilor. În paralel cu obținerea avizelor CSAT, țiganul din Videle, ajuns împăratul economiei românești, a elaborat și documentația pentru emiterea unei garanții suverane de către Statul Român, care va fi acordată în favoarea societății Roșia Montană Gold Corporation. În baza acestei garanții, societatea va împrumuta banii necesari activității de exploatare. Documentul este diferit de cele emise de Statul Român pînă acum, deoarece permite nu un singur împrumut, ci mai multe, succesive, care pot ajunge pînă la 1 miliard de euro. Banii vor fi împrumutați de la o bancă americană, proprietatea lui George Sörös, iar acesta, în final, va executa Statul Român pentru neplata ratelor chiar de către societatea al cărei acționar se află în România. Va fi, probabil, cea mai consistentă "țeapă" dată din toată Istoria României, știut fiind faptul că, pentru toate garanțiile mai mari de 50.000.000 de euro, acordate pentru investiții de către Stat, acesta a suportat, în final, lichidarea împrumuturilor, în timp ce așa-zișii manageri de proiect au plecat cu banii.
Conform studiilor efectuate de specialiști, la Roșia Montană există un imens depozit de metale prețioase (aur și argint), evaluat la mai multe sute de miliarde de dolari, precum și o importantă cantitate de uraniu, a cărui puritate îl face de cîteva ori mai valoros decît metalele prețioase. Concesionarea exploatării subsolului de la Roșia Montană, așa cum este gîndită de "inginerii financiari" ai afacerii, în frunte cu George Sörös, și care va fi legalizată în baza documentelor pregătite de Adriean Videanu, din ordinul Matrozului Chior, va face ca zăcămintele de uraniu să aparțină concesionarilor, care îl vor putea exploata liniștiți.
Dacă totul va merge conform planurilor, iar afacerea va demara în forma indicată de George Sörös, Roșia Montană va fi cel mai mare jaf din Istoria României. Astfel, George Sörös își va recupera înzecit banii investiți în România pentru succesul "revoluției portocalii". Așa se explică și "jocul de glezne" pe care l-a făcut evreul ungur, pe motiv că cianurile vor periclita mediul înconjurător. În realitate, totul a fost o diversiune a lui, pentru a distrage atenția de la faptul că el e principalul rechin care dă tîrcoale afacerii. O să iasă cu capete sparte, fiindcă românii vor riposta violent.
Copyright Romania Mare
Versiune de tiparit
Trimite pe email articolul
Pentru a comenta trebuie sa fiti conectat (logat). Apasati aici pentru a va conecta:
Login
Daca nu aveti cont va puteti face aici: Creaza un cont gratuit